Recunașterea juridică a identității de gen

În sistemul juridic românesc, starea civilă este un ansamblu de elemente prin care o persoană se individualizează în societate: nume, prenume, sex, naştere, etc. Aceste elemente de identificare au un dublu rol. În primul rând, au o relevanţă personală – sunt elemente pe baza căreia persoana îşi clădeşte o identitate în raport cu ea însăşi şi cu restul societăţii. În al doilea rând, au şi o importanţă socială – persoana este identificabilă de către restul societăţii şi de instituţiile statului.

Pe lângă funcţia lor de identificare, elementele stării civile influenţează multe alte aspecte ale vieţii unei persoane şi determină drepturile şi îndatoririle acesteia. De exemplu, pe baza sexului ca element de stare civilă, vârsta-limită legală la care o persoană iese la pensie poate să difere, persoana este plasată la spital într-un salon pentru bărbaţi sau pentru femei, are dreptul să se căsătorească cu o persoană de sex opus etc.

În legislaţia românească şi în literatura de specialitate se face distincţia între stare civilă, fapte şi acte de stare civilă şi certificatele eliberate pe baza actelor întocmite în registrul de stare civilă. Diferenţa dintre aceste concepte este importantă, pentru că persoanele care demarează proceduri legate de schimbarea actelor de stare civilă trebuie să formuleze corect cererile adresate autorităţilor.

Din totalitatea actelor juridice încheiate de o persoană şi a faptelor petrecute în viaţa ei există o categorie pe care legislaţia românească o consideră relevantă pentru alcătuirea stării civile. Cu alte cuvinte, starea civilă nu reprezintă doar înregistrările pe care le fac autoritățile statului în diferite momente ale vieții persoanei, ci persoana însăși contribuie la formarea și modificarea propriei stări civile prin faptele sale și prin actele juridice pe care le încheie.

Faptele de stare civilă la care ne-am referit mai sus pot fi naşterea, moartea sau identitatea de gen a persoanei.

Actele juridice de stare civilă menționate sunt acele manifestări de voinţă pe care persoanele le fac în scopul de a-şi determina propria stare civilă. Astfel de exemple sunt căsătoria, divorţul, recunoaşterea de filiaţie, schimbarea administrativă a numelui etc.

Dovedirea stării civile se mai face prin certificate care reprezintă extrase din registrele de stare civilă aflate la autoritățile competente.

În România starea civilă se poate modifica; legislația permite înscrierea menţiunilor privitoare la modificări în actele de stare civilă şi stabileşte proceduri juridice în acest scop.

În legislaţia română există trei legi importante care reglementează modificarea stării civile şi consecinţele care decurg din aceasta:

• Noul Cod Civil (Cartea I, Capitolul III „Identificarea persoanei fizice”, Secţiunea 3 „Actele de stare civilă”, art. 98-103)
• Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă republicată în 2012
• Ordonanţa Guvernului O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice

Noul Cod Civil (denumit în continuare NCC) conţine regulile generale ale stării civile, pe când celelalte două legi au rolul de a detalia modul în care acestea se pun efectiv în aplicare.

Regula generală prevede că modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive. Ca excepţie, schimbarea prenumelui poate avea loc pe cale administrativă, ceea ce înseamnă că persoanele trebuie să se adreseze serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, nu să se adreseze instanţei judecătoreşti.

Modificarea actelor de stare civilă pe cale judecătorească se întemeiază pe Noul Cod Civil şi pe Legea nr. 119/1996. Persoana (reclamantul) se adresează instanţei judecătoreşti cu o cerere prin care solicită să se ordone autorităţii competente să înscrie modificările care au avut loc în starea civilă a persoanei şi să emită noi certificate sau acte conforme cu aceste schimbări. În cadrul acestei proceduri, modificările se fac de către autoritatea competentă pe baza hotărârii judecătoreşti definitive. Avantajul oferit de procedura judecătorească este faptul că persoana trans îşi poate schimba cumulativ menţiunea privind sexul, prenumele şi CNP-ul. De asemenea, persoana poate solicita emiterea unui nou certificat de naştere.

Procedura schimbării prenumelui pe cale administrativă presupune, în mare, depunerea unei cereri motivate la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor prin care se solicită schimbarea prenumelui. În acest caz, schimbarea prenumelui se face pe baza unei dispoziţii administrative. Nu se eliberează un certificat de naştere nou ca în cazul modificării actelor de stare civilă pe cale judecătorească, ci se înscrie noul prenume, prin menţiune, pe marginea actului de naştere.

Trebuie să subliniem faptul că ACCEPT consideră actualele proceduri pentru schimbarea actelor de stare civilă abuzive, pentru că forțează persoanele transgender să obțină un diagnostic de boală mintală, și, mai grav, leagă parcurgerea tranziției juridice de tranziția medicală. Având în vedere că instanța de judecată poate da o decizie bazată exclusiv pe dovezi, documentele medicale sunt în continuare necesare în instanță pentru a întări cauza persoanei care solicită modificarea actelor.

Deşi din punctul de vedere strict al legislaţiei, modificarea actelor de stare civilă debutează cu cererea adresată instanţei, în realitate există un număr mai mare de paşi prealabili pe care persoanele trans trebuie să îi parcurgă.

Vom prezenta aceşti paşi, pe baza experienţei persoanelor trans care au fost asistate de către ACCEPT pentru modificarea actelor de stare civilă şi pe baza hotărârilor judecătorești puse la dispoziție din arhiva ACCEPT. Din cazurile analizate am extras acele practici comune, pe care le-am sistematizat într-o ordine cronologică, de la primele proceduri demarate de persoanele trans (care au legătură cu obţinerea documentelor medicale), trecând prin etapa procesului în faţa instanţei şi finalizând cu emiterea hotărârii judecătoreşti şi înscrierea menţiunilor în registrele de stare civilă.

De la început precizăm că nu există o jurisprudenţă uniformă în cazurile de schimbare a elementului „sex” în actele de stare civilă. Această situație se datorează, în parte, lipsei unui cadru legal suficient de detaliat care să stabilească condițiile ce trebuie îndeplinite pentru modificarea actelor de stare civilă în cazul persoanelor trans. Trebuie să subliniem faptul că ACCEPT consideră actualele proceduri pentru schimbarea actelor de stare civilă abuzive, pentru că forțează persoanele transgender să obțină un diagnostic de boală mintală, și, mai grav, leagă parcurgerea tranziției juridice de tranziția medicală. Având în vedere că instanța de judecată poate da o decizie bazată exclusiv pe dovezi, documentele medicale sunt în continuare necesare în instanță pentru a întări cauza persoanei care solicită modificarea actelor.

Din experienţa ACCEPT şi din analiza hotărârilor judecătoreşti disponibile am identificat o serie de paşi parcurşi de către persoanele trans, pe care i-am împărţit în două etape: etapa preliminară sesizării instanţei (în care se strâng documentele folosite ulterior ca probe în proces) şi etapa procesului civil (în care se judecă cererea de schimbare a sexului ca element în actele de stare civilă şi se obţine o hotărâre judecătorească).

Până la momentul introducerii unei cereri la instanţa de judecată, persoanele trans au strâns probe pe care le-au prezentat ulterior instanţei cu scopul de a documenta situaţia de fapt în care se află: că trăiesc în viaţa de zi cu zi conform identității lor de gen, că au fost diagnosticate cu tulburare de identitate de gen şi au urmat o serie de tratamente şi intervenţii medicale pentru modificarea aspectului exterior.

În particular, aceste probe constau în documente și certificate medicale. Este important de menţionat că legea nu precizează tipurile de documente medicale care trebuie prezentate instanţei. Persoanele trans asistate de ACCEPT au adus, din proprie iniţiativă, dovezile pe care le-au considerat necesare pentru a convinge instanţa de judecată să admită modificarea actelor de stare civilă (scrisori medicale, fişe de observaţie, adeverinţe medicale, buletine de analize).

Paşii de mai jos se bazează pe experienţa acestor persoane și sunt doar orientativi. Considerăm că fiecare persoană trans are dreptul la recunoașterea identității de gen, indiferent de stadiul tranziției medicale.

Pasul 1: Obţinerea unui diagnostic

Persoanele trans au pornit de la obţinerea unui diagnostic de tulburare de identitate de gen sau sau transsexualism (F64) din partea medicului psihiatru. Diagnosticul s-a constatat, de regulă, într-o scrisoare medicală redactată de către medicul specialist, care a fost ulterior inclusă în probele prezentate în faţa instanţei.

În ce priveşte unitatea medicală la care persoanele trans pot merge pentru a obţine acest document, legea nu conţine prevederi speciale şi nici instanţele judecătoreşti nu au cerut ca diagnosticul să fie oferit de un medic psihiatru aparţinând unei anumite unităţi. De asemenea, din cazurile de până acum, instanţele nu au contestat vreun aspect legat de specialistul care a pus diagnosticul sau unitatea medicală de care aparţine acesta.

De exemplu, într-o scrisoare medicală obţinută într-un caz din arhiva ACCEPT, medicul psihiatru a evaluat modul în care persoana trans întruneşte criteriile de diagnostic. În special, medicul a făcut următoarele observaţii în legătură cu persoana evaluată: identificarea „persistentă şi puternică cu sexul opus celui prezent anatomic”; disconfortul persistent şi afectarea funcţionării sociale generate de prezenţa sexului biologic; absenţa altor condiţii medicale sau tulburări psihiatrice care să explice situaţia persoanei. În final, medicul mai poate recomanda, dacă consideră necesar, asistenţă psihologică de specialitate, realizarea testului la „realitatea imediată”[1], începerea tratamentelor hormonale şi intervenţia chirurgicală.

În afara scrisorii medicale cu diagnostic de la medicul psihiatru, în majoritatea cazurilor identificate în arhiva ACCEPT, persoanele au prezentat şi rapoarte de evaluare de la psiholog. În acest tip de documente, psihoterapeutul a constatat, în urma şedinţelor, că persoana în cauză este statornică în decizia de a parcurge tratamente medicale şi de a obţine recunoaşterea juridică a identităţii de gen şi înţelege consecinţele care decurg din aceasta.

            Pasul 2: Vizita la medicul endocrinolog şi începerea tratamentului hormonal

O etapă parcursă în unele dintre cazurile aflate în arhiva ACCEPT a fost vizita la medicul endocrinolog pentru începerea tratamentului hormonal. Conform Standardelor de îngrijire, pentru aceasta este necesară o recomandare medicală redactată de un psihiatru sau alt specialist în domeniul sănătăţii mintale care să confirme diagnosticul de disforie de gen. Totuşi, este important de precizat că aceleaşi Standarde subliniază faptul că terapia hormonală nu ar trebui să fie o precondiţie obligatorie pentru următoarele etape ale tranziţiei.

La dosarul prezentat instanţei, persoanele au ataşat scrisori medicale de specialitate din partea medicului endocrinolog prin care se arăta că persoana a început tratamentul hormonal, durata acestuia şi că tratamentul a determinat anumite modificări – dintre care unele ireversibile (dacă e cazul). Unele persoane au ataşat şi analize medicale care demonstrau schimbările petrecute la nivel hormonal în corp şi schimbările privind aspectul exterior al persoanei (de exemplu, pilozitate facială şi corporală, adipozitate, dezvoltarea masei musculare tipice sexului opus, dezvoltarea glandelor mamare).

            Pasul 3: Intervenţii chirurgicale (NU SUNT OBLIGATORII PENTRU SUCCESUL PROCESULUI)

Persoanele trans au atitudini diferite faţă de intervenţiile chirurgicale prin care li se modifică aspectul corpului. În general, operaţiile parcurse de persoanele trans privesc extirpări şi reconstrucţii asupra sânilor şi a organelor genitale. De exemplu, în rândul cazurilor din arhiva ACCEPT, persoanele care şi-au dorit acest lucru au recurs la mastectomie, mamoplastie, histerectomie.

Deşi este important pentru persoanele trans să aibă acces la servicii medicale de confirmare a genului, recunoaşterea identităţii lor de gen în actele de stare civilă nu trebuie să fie condiţionată din punct de vedere legal de parcurgerea acestor intervenţii chirurgicale (tranziția medicală). În particular, nu toate persoanele trans îşi doresc să recurgă la astfel de operaţii chirurgicale, iar unele nici nu pot face acest lucru din motive care ţin de sănătate, resurse materiale, religie etc. În plus, din interpretarea legii privind modificarea actelor de stare civilă nu reiese obligativitatea de a parcurge operaţii chirurgicale înainte de procesul în fața instanței, cu atât mai puţin să își modifice pe cale chirurgicală organele genitale.

Începând cu anul 2016, instanțele de judecată solicită din ce în ce mai rar efectuare intervenției chirurgicale, în urma unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului. Cea mai recentă decizie la nivelul CtEDO referitoare recunoașterea juridică a identității de gen în spețele  la A.P. v. France (App. no. 79885/12), Garçon v. France (App. no. 52471/13) și Nicot v. France (App. no. 52596/13) constată că solicitarea instanței naționale de a face dovada naturii ireversibile a modificărilor în înfățișare constituie o încălcare a articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.  Curtea a considerat, în special, că condiționarea recunoașterii juridice a identității de gen în cazul  persoanelor transgender de o operație chirurgicală sau un tratament de sterilizare încalcă art. 8 din CEDO:

„În opinia Curții, subordonarea recunoașterii identității sexuale a persoanelor transgender față de efectuarea unei operații sau a unui tratament sterilizant – sau care este foarte probabil să producă un efect de o asemenea natură – pe care acestea nu vor să-l efectueze, înseamnă să condiționezi exercițiul dreptului lor la respectarea vieții private garantat de articolul 8, prin renunțarea la exercițiul deplin al dreptului lor la respectarea integrității psihice, garantat nu doar de acea dispoziție, ci și de articolul 3 din Convenție.

Așadar, a fost perturbat echilibrul just dintre interesul general și interesele persoanelor în discuție.”[2]

Deci persoanele transgender și avocații care le reprezintă în instanță pot invoca faptul că CEDO interzice condiționarea modificării actelor de stare civilă de efectuarea unor intervenții chirurgicale.

[1] Care presupune, conform DSM IV, ca cel puţin un an înainte de intervenţia chirurgicală persoana să se comporte în viaţa socială conform „sexului psihologic”.

[2] A.P., Garçon și Nicot v. Franța – 79885/12, 52471/13 și 52596/13

Hotărârea din 6.4.2017 [Secția a V-a], http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-173609

Această secţiune prezintă modul în care se desfăşoară procesul în faţa instanţei. Informaţiile sunt prezentate tot în structura paşilor pe care i-au urmat persoanele din cauzele aflate în arhiva ACCEPT.

            Pasul 4: Alegerea instanţei de judecată şi formularea cererii de modificare a actelor de stare civilă

Ca regulă generală cererile privind starea civilă sunt de competenţa judecătoriilor de la domiciliul reclamantului (persoana trans respectivă).

Odată aleasă instanţa de judecată competentă, persoana trans care doreşte modificarea menţiunilor privind sexul în actele de stare civilă (adică reclamantul)  trebuie să facă o cerere de chemare în judecată.

Prin intermediul cererii se cheamă în judecată pârâtul, cu alte cuvinte cel căruia i se va ordona să realizeze modificările respective. Este vorba despre Consiliul Local care are în subordine serviciul public de evidenţă a persoanelor. În general, nu a apărut vreo problemă legată de calitatea procesuală pasivă a pârâtului-Consiliul Local.

În sistemul actelor de stare civilă din România, pe lângă elementul sex, identitatea de gen se exprimă prin prenume şi prin prima cifră a codului numeric personal. Drept urmare, prin intermediul aceleiaşi cereri de chemare în judecată, persoanele au solicitat modificarea cumulativă a acestor trei menţiuni din actele de stare civilă. Astfel, conţinutul cererii de chemare în judecată ar trebui să reflecte aceste solicitări redactate sub forma unor capete de cerere distincte.

În continuarea capetelor de cerere, reclamantul trebuie să arate argumentele de fapt şi de drept care susţin solicitările adresate instanței de judecată.

Ca argumente de fapt, reclamanţii au redat, în general, istoria lor personală legată de identitatea de gen. Aceştia au povestit în linii mari despre primele dăţi în care au simţit că nu se identifică cu sexul-element al stării civile atribuit la naştere şi tensiunile cauzate de această discordanță. De asemenea, persoanele au menţionat dorinţa persistentă de a-şi pune actele de stare civilă în acord cu identitatea lor de gen.

Ca argumente de drept, reclamanţii au invocat articolele de lege relevante din Noul Cod Civil, Legea 119/1996 şi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (discutate mai pe larg în aici).

În final, reclamanţii au solicitat administrarea probelor de tipul: înscrisuri, planşe fotografice, martori şi alte hotărâri judecătoreşti.

 Notă: Asigurarea confidenţialităţii:

Prin cererea de chemare în judecată, persoana poate solicita instanţei, în temeiul art. 213, al.(2), NCPC judecarea în şedinţă fără prezenţa publicului. De asemenea, se poate solicita instanţei publicarea doar a iniţialelor în sistemul ECRIS şi pe lista de şedinţe, fără obiectul cauzei.

Unele persoane trans preferă ca procesul privind modificarea actelor de stare civilă să nu fie public şi să nu poată fi identificate prin intermediul datelor personale din hotărârile judecătoreşti. Pentru ele, publicitatea informaţiilor privind tranziţia şi modificarea actelor de stare civilă le-ar putea afecta viaţa privată şi le-ar putea supune stigmatizării, hărţuirii şi discriminării. În plus, publicitatea procesului şi a datelor personale din hotărâre ar contraveni însăşi solicitării persoanelor trans de a le fi modificate actele de stare civilă fără a exista vreun indiciu care să trădeze schimbările intervenite.

            Pasul 5: Procesul propriu-zis în faţa instanţei

După depunerea cererii de chemare în judecată, persoana trans reclamantă se poate aştepta să i se comunice o întâmpinare redactată de pârât la care trebuie să formuleze un răspuns în termen de 10 zile. Abia după aceea, judecătorul va fixa primul termen de judecată.

Arătarea excepţiilor. În general, la primul termen de judecată se discută excepţiile faţă de cererea reclamantului (adică obiecţiile pe care pârâtul sau instanţa le pot invoca în legătură cu corectitudinea procedurii).

Notă: Prezenţa obligatorie a procurorului la proces

Articolul 57 al.(2) din Legea 119/1996 prevede că cererea de modificare a actelor de stare civilă se soluţionează „pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor şi a concluziilor procurorului”.

De asemenea, art.92 al.(3) NCPC afirmă că „În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii.”

Rezultă că în procesele privind modificarea actelor de stare civilă, cum sunt cele iniţiate de persoanele trans, participarea procurorului este obligatorie. Dacă această regulă nu este respectată, hotărârea judecătorească este anulabilă. Mijlocul prin care instanţa sau părţile din proces pot atrage atenţia asupra lipsei procurorului este excepţia nulităţii absolute a hotărârii pentru neparticiparea procurorului.

Probe

Întrucât cererea privind modificarea actelor de stare civilă se face într-un proces civil, părţile sunt cele care propun probele şi solicită instanţei să încuviinţeze administrarea acestora. Partea reclamantă are libertatea să propună instanţei probele necesare pentru a forma convingerea judecătorului că ea este o persoană trans şi că persistă în asumarea în viaţa de zi cu zi a identităţii sale de gen.

Instanţa are, la rândul ei, dreptul să ceară prezentarea unor probe însă numai în completarea probatoriului deja administrat şi când nu îi este clar un element de fapt.

Prin intermediul probei cu înscrisuri persoanele trans pot prezenta instanţei, printre altele, documentele medicale obţinute în perioada preliminară procesului. Acestea sunt utile pentru a arăta instanţei că persoana trans a început demersurile consultării medicilor specialişti (a primit un diagnostic şi ia un tratament care produce consecinţe vizibile în aspectul exterior al persoanei) şi pentru a confirma dorinţa de modificare a actelor de stare civilă.

Proba cu martori a fost propusă de către persoanele trans şi a fost de fiecare dată încuviinţată de către instanţă. Martorii erau persoane apropiate părţii reclamante (prieteni, colegi de serviciu) care puteau da instanţei informaţii despre identitatea de gen exprimată de către persoana trans în societate. În plus, este important de reţinut faptul că legea interzice în mod absolut unor categorii de persoane să fie martore, iar pentru altele, prevede că pot depune mărturie numai cu acordul părţilor din proces – cum ar fi rudele și afinii.

În afară de aceste probe, persoanele reclamante, în funcţie de caz, au prezentat instanţei şi fotografii personale în diverse ipostaze sociale.

De refuzat: Expertiza medico-legală realizată de Institutul de Medicină Legală

Unii procurori sau pârâți solicită efectuarea de către reclamant a unei expertize medico-legale psihiatrice la Institutul de Medicină Legală (IML). Subliniem că este vorba despre o „posibilitate” şi nu o „obligaţie”. Nici un text de lege nu condiţionează încuviinţarea cererii de modificare a actelor de stare civilă de existenţa unei expertize IML. Chiar INML nu consideră necesară o expertiză în vederea modificării actelor de stare civilă:

Răspuns INML la solicitarea de informații de interes public din 2 septembrie 2018

„Prin expertiza medico-legală nu se recomandă schimbarea sexului în acte. Concluziile comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică vizează diagnosticarea transsexualismului primar și oportunitatea efectuării intervenției chirurgicale de schimbare a sexului anatomic.”

Deci sugerăm avocaților să refuze o eventuală expertiză a INML în cauză, care întârzie nejustificat modificarea actelor de stare civilă, cu următoarele argumente:

1. Deja există la dosar acte medicale care atestă starea persoanei reclamante, dispunerea unei expertize medico-legal nu ar face decât să dubleze aceste concluzii, fără un motiv temeinic.
2. Dacă s-ar admite această probă, s-ar întârzia în mod nerezonabil procesul privind recunoaşterea juridică a identităţii sale de a persoanei, ar presupune costuri suplimentare şi stres psihic suplimentar, în condiţiile în care se împlinesc deja … luni de la depunerea acţiunii şi … tranziţiei medicale.

            Pasul 6: Obţinerea şi folosirea hotărârii judecătoreşti

La finalul procesului civil, instanţa va emite o hotărâre prin care poate admite în totalitate capetele de cerere ale reclamantului, le poate admite doar în parte sau le poate respinge în totalitate.

Dacă reclamantul este mulţumit de soluţie, poate folosi hotărârea judecătorească pentru a înscrie modificările privind sexul în actele de stare civilă, inclusiv certificatul de naştere şi celelalte documente de identitate. Acesta trebuie să se adreseze personal cu o cerere scrisă serviciului de stare civilă din cadrul Consiliului Local și să ataşeze o copie legalizată de pe hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.

Regulile generale privind modificarea actelor de stare civilă se regăsesc în Noul Cod Civil, unde se precizează:

Art. 100: Anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă

(1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.

(2) Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziţiei primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă.

(3) Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare sau modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată şi o acţiune de modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecatorească rămasă definitivă.

(4) Hotărârea judecatorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum şi înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum şi înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.

Art. 101: Înscrierea menţiunilor pe actul de stare civilă

Anularea, completarea, modificarea şi rectificarea unui act de stare civilă sau a unei menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă ori, după caz, prin dispoziţie a primarului, se înscriu numai prin menţiune pe actul de stare civilă corespunzător. În acest scop, hotărârea judecatorească rămasă definitivă se comunică de îndată, din oficiu, de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului.

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă arată condiţiile în care pot fi modificate actele de stare civilă, în cazul specific al schimbării sexului:

Art. 43

În actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în urmatoarele cazuri:

(…)

1. i) schimbarea sexului, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.

În plus, merită reţinută Decizia Curţii Constituţionale a României (denumită în continuare CCR) nr. 530 din 13 mai 2008 în care a fost examinat conţinutul articolului 43 din Legea 119/1996 . CCR a stabilit că hotărârea judecătorească despre care se face menţiune în acest articol este o condiţie pentru modificarea actelor de stare civilă, deci pentru recunoaşterea juridică a schimbărilor care au avut loc în legătură cu elementele identităţii unei persoane. Pe de altă parte, CCR subliniază că „schimbarea sexului” ca element al identităţii şi al însăşi stării civile este o decizie care aparţine persoanei şi nu poate fi condiţionată de obţinerea unei hotărâri judecătoreşti. Aceasta înseamnă că o persoană are dreptul să decidă singură identitatea de gen pe care şi-o asumă şi să acţioneze în consecinţă; însă modificarea menţiunilor în actele de stare civilă în ce priveşte rubrica „sex” presupune intervenţia statului care cere persoanei să parcurgă o procedură în faţa instanţelor de judecată.

„Menţiunile ce se înscriu în actele de stare civilă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ţin exclusiv de natura juridică a acestor acte, precum şi de statutul juridic al persoanei, având ca scop o corectă evidenţă a populaţiei. Având în vedere acest regim al actelor de stare civilă, Curtea reţine că încuviinţarea schimbării sexului prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă este necesară pentru înscrierea menţiunilor referitoare la modificarea intervenită în starea civilă a persoanei, astfel că nu poate fi vorba de intervenţia instanţelor judecătoreşti în viaţa intimă a unei persoane, aşa cum susţine autorul excepţiei, acesta rămânând să decidă asupra hotărârii luate.

Aşadar, schimbarea sexului constituie o opţiune a persoanei în cauză, cu efecte însă asupra statutului său social care ţine de ordinea publică.”[1]

[1] DECIZIE nr. 530 din 13 mai 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 lit. i) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi ale art. 4 alin. (2) lit. l) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.