Întrebări frecvente

Genul este o dimensiune psihologică, culturală şi socială a unei persoane. Este un construct social şi legal, care vine cu încărcătura aşteptărilor socioculturale legate de comportamente, caracteristici şi gândire/temperament. (preluat de pe plannedparenthood.org)

Sexul biologic este un ansamblu de caracteristici anatomice, hormonale şi cromozomiale care, însumate, încadrează un individ în categoriile generale de masculin, feminin sau intersex (persoane ce prezintă caracteristici ambigue sau combinate). La majoritatea persoanelor, sexul biologic desemnat la naştere coincide cu identitatea de gen; de aici apare şi suprapunerea celor două concepte.

Pe scurt, termenul de sex se referă la caracteristici măsurabile, biologico-medicale, iar genul se referă la elemente psihologice si socioculturale.

Orientarea sexuală, împreună cu cea romantică, face referire la persoanele de care cineva este sau poate fi atras fizic şi emoţional; aceste aspecte definesc tipul de relaţii intime în care se vor implica aceste persoane de-a lungul vieţii. Ca şi alte aspecte personale din sfera asta, orientarea sexuală este de obicei stabilă pe parcursul vieţii indivizilor.

Expresia de gen este modul în care o persoană îşi exprimă identitatea – prin haine/înfăţişare, atitudine, comportamente. Trebuie conştientizat faptul că expresia nu dictează identitatea – un bărbat, fie el cis sau trans, cu o expresie de gen care include elemente stereotipic feminine(ex. machiaj, ţinute colorate), ramâne tot bărbat, la fel cum o femeie care poartă pantaloni rămâne femeie.

Identitatea de gen se referă la o conştiinţă de sine a unei persoane ca aparţinând unui gen.
Un simţ intern de apartenenţă şi confort natural/firesc într-un gen. Ca şi mecanism psihologic se conturează în jurul vârstei de 3 ani şi încercări ulterioare de a-l schimba sunt dăunătoare pentru sănătatea mentală a individului.

Identitatea de gen este o componentă internă, psihologică, adânc înrădăcinată şi nemodificabilă, în timp ce expresia de gen, deşi asociată identităţii, este externă, ţine de comportament şi variază, atât între indivizi cât şi de la un moment la altul la aceeaşi persoană.

Orientarea sexuală face referire la celălalt – persoanele de care ne simţim atraşi fizic/sexual, în timp ce identitatea de gen face referire la sine – cine simţim că suntem.

Termenul transgender descrie orice persoană a cărei identitate de gen nu coincide cu genul atribuit la naştere. Astfel, identitatea este factorul definitor, şi nu statusul fizic al persoanei, intervenţiile sau îngrijirea medicală pe care aceste persoane şi le doresc (sau nu) sau la care au sau nu acces. Persoane diferite pot avea dorinţe foarte diferite legate de sine fără ca acest lucru să la afecteze “legitimitatea” ca persoană trans.

Termenul de cisgender face referire la orice persoană a cărei identitate de gen coincide cu genul atribuit la naştere.

Originea cuvântului trans este din limba latină, şi înseamnă “dincolo de”, sau “de partea cealaltă” (cis însemnând “de aceeaşi parte”). În chimie face referire la izomeri unde grupările funcţionale sunt fie de aceeaşi parte a lanţului de carbon(izomerul cis), fie de părţi opuse (izomerul trans).

Din punct de vedere social (al rolurilor sau al stereotipurilor de gen), viziunea occidentală dominantă în prezent admite doar existenţa a două genuri. Istoric, însă, au existat culturi pe tot globul care operau în afara binarului care este văzut de noi ca “standard”(Mahu în Hawaii, fa’afafine în Polynezia, hijra în India, persoanele two-spirit în cultura nativ-americană.)

Din punct de vedere psihologic, felul în care fiecare individ îşi înţelege şi simte genul este unic şi personal. Astfel, deşi suntem obişnuiţi cu binarul masculin-feminin, şi implicit cu persoanele transgender binare, există persoane ce nu se identifică strict cu nici una din aceste identităţi. Fie că este vorba de persoane non-binare, transmasculine sau transfemimine, persoane agender, sau diverse alte categorii, trebuie să reţinem că aceste variaţii sunt recunoscute şi la fel de valide ca identităţile binare.

Prin disforie de gen se înţelege suferinţa sau disconfortul psihologic resimţit de persoanele trans legat de caracteristicile lor sexuale primare sau secundare, sau datorită felului în care sunt percepute şi tratate în societate. Pe termen lung, stresul psihologic cauzat de disforia de gen poate cauza anxietate, depresie sau stări disociative, şi acestea pot masca disforia.

Disforia de gen este în general definită ca un disconfort sau o indispoziţie cauzate de discrepanța dintre identitatea de gen a unei persoane și sexul atribuit ei la naștere (cu rolul de gen aferent și/sau respectivele caracteristici sexuale primare și secundare) (Fisk, 1974; Knudson, De Cuypere, & Bockting, 2010b).(def. preluată din SdÎ WPATH 2011)

A se observa că definiţia identităţii transgender nu face trimitere directă la disforia de gen, deoarece, deşi comună, nu este o experienţă obligatorie pentru a fi trans.

Practic, opusul disforiei, euforia de gen este sentimentul profund de autenticitate, bunăstare, împlinire şi bucurie pe care îl simt persoanele trans atunci când au experienţe ce le afirmă identitatea de gen, sau atunci când fac paşii necesari către a trăi conform identităţii lor, aşa cum o simt şi înţeleg ele.
Pentru unele persoane, euforia de gen este sentimentul datorită căruia îşi dau seama că sunt transgender, şi contrastul dintre euforia şi disforia de gen le contextualizează experienţa de viaţă de până atunci.

A fi trans este considerat a fi o variaţie normală; o altă faţetă a kaleidoscopului existenţei umane. Încă de pe la inceputul psihologiei ca şi şiinţă, homosexualitatea şi transgeneritatea au fost văzute ca şi variante nepatologice ale experienţei umane. Această viziune a avut de suferit, în secolul XX, odată cu scrierile lui Freud(acum invalidate ştiinţific), şi cu suprimarea sexologiei de către regimurile totalitare (spre exemplu, arderea a 20.000 de cărţi din institutul de sexologie al lui Magnus Hirschfeld de către nazişti în 1933).

Astăzi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Asociaţia Americană de Psihiatrie, şi multe alte autorităţi respectate la nivel mondial recunosc transgeneritatea ca fiind o manifestare nepatologică, punând accent pe îmbunătăţirea bunăstării individului.

Prin autodeterminare se înţelege dreptul indivizilor să ia decizii libere în legătură cu actele lor de stare civilă. Deocamdată, în majoritatea ţărilor, schmbarea actelor este un proces greoi, îndelungat, ce implică decizii judecătoreşti şi impunerea unor condiţii de ordin medical.

Acest lucru reprezintă atât o piedică de ordin practic, cât şi o lezare a demnităţii persoanelor trans, prin: lipsa unei opţiuni în afara binarului M/F, întreg procesul de a fi nevoite să ceară şi să îşi justifice recunoaşterea legală, în loc să li se ofere din start oportunitatea de a îşi declara genul, şi medicalizarea identităţii persoanei prin impunerea condiţiilor medicale(lucru ce, de asemenea, exclude persoanele trans ce nu îşi doresc respectivele modificări).

Tranziţia este un proces ce se derulează în timp, nu un eveniment singular. Generalmente vorbind, este procesul prin care o persoană trans face paşii necesari pentru a trăi conform identităţii lor. Poate fi împărţit, funcţional, în 3 aspecte:

• Tranziţia socială reprezintă tranziţia către rolul de gen pe care şi-l doreşte persoana trans. Asta poate însemna schimbarea numelui sub care este cunoscută persoana în societate, schimbarea pronumelor pe care le foloseşte, schimbări legate de expresia de gen (tunsori, machiaj, vestimentaţie, ş.a.m.d), şi implicit comunicarea acestor lucruri persoanelor din jur. Multe persoane trans nu “ies din dulap” cu totul de la început, prioritizând siguranţa lor fizică şi securitatea lor materială, dezvăluindu-şi treptat identitatea începând cu persoanele în care simt că pot avea cea mai mare încredere.
• Tranziţia medicală reprezintă asistenţa medicală la care apelează persoana trans pentru a îşi afirma identitatea. Poate consta, în principiu, în orice combinaţie de: tratament hormonal, operaţii de reconstrucţie a pieptului(mastectomie sau mamoplastie), operaţii de reconstrucţie genitală, operaţii de masculinizare sau feminizare facială, operaţii ale corzilor vocale, implanturi de păr sau epilare permanentă, terapie vocală şi alte intervenţii conexe.
• Tranziţia juridică reprezintă schimbarea indicatorilor de gen din actele de stare civila( prenume, CNP, marker de sex), astfel încât persoana să beneficieze de recunoaştere şi protecţie legală, şi a facilita interacţiunea cu autorităţile.