Din punct de vedere social (al rolurilor sau al stereotipurilor de gen), viziunea occidentală dominantă în prezent admite doar existenţa a două genuri. Istoric, însă, au existat culturi pe tot globul care operau în afara binarului care este văzut de noi ca “standard”(Mahu în Hawaii, fa’afafine în Polynezia, hijra în India, persoanele two-spirit în cultura nativ-americană.)

Din punct de vedere psihologic, felul în care fiecare individ îşi înţelege şi simte genul este unic şi personal. Astfel, deşi suntem obişnuiţi cu binarul masculin-feminin, şi implicit cu persoanele transgender binare, există persoane ce nu se identifică strict cu nici una din aceste identităţi. Fie că este vorba de persoane non-binare, transmasculine sau transfemimine, persoane agender, sau diverse alte categorii, trebuie să reţinem că aceste variaţii sunt recunoscute şi la fel de valide ca identităţile binare.

2019-02-15T17:20:57+02:00